SURGHIÚN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. (Înv.) 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. Surghiunit. – Din tc. sürgün.
surghiun, ~ă [At: M. COSTIN, O. 248 / V: (îrg) ~gun, ~gună sf, (îvr) ~um, ~gum / Pl: ~i, ~e, ~uri / E: tc súrgún (etmek)] 1 sn (Înv; îlv) A face (sau a trimite, a porni, a duce, a ardica, a pune) ~ (pe cineva) A exila (1). 2-3 smf, a (Înv) Exilat2 (1-2). 4 (Îlv) A merge sau a se duce ~ A pribegi. 5 sn (Îvp) Pedeapsă cu exilul. 6 sn (Pex) Pedeapsă cu deportarea. 7 sn (Rar) Loc izolat. 8 sn (Reg; îe) A da ~ A da drumul cuiva. 9 sn (Îae) A goni (6).
SURGHIÚN, (1) surghiunuri, s. n. (2) surghiuni, s. m. 1. S. n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situație de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrăinare. 2. S. m. (Înv.) Surghiunit. – Din tc. sürgün.