VANITÁTE, (2) vanități, s. f. 1. Ambiție neîntemeiată; dorință de a face impresie; orgoliu, trufie, îngâmfare, înfumurare. 2. (La pl.) deșertăciune, zădărnicie. – Din fr. vanité, lat. vanitas, -atis.
vanitate sf [At: HELIADE, O. II, 77 / Pl: ~tăți / E: fr vanité, lat vanitas, -atis] 1 Deșertăciune (1). 2 Zădărnicie. 3 (Lpl) Ceea ce este zadarnic. 4 (Lpl) Lucru inutil, fără rost. 5 (Sentiment de) încredere exagerată în calitățile proprii Si: înfumurare, îngâmfare, mândrie, orgoliu, trufie. 6 Dorință de a face impresie. 7 Ambiție neîntemeiată. 8-10 Comportament care denotă vanitate (5-7).
VANITÁTE, vanități, s. f. Ambiție neîntemeiată; dorință de a face impresie; orgoliu, trufie, îngâmfare, înfumurare; (la pl.) deșertăciune, zădărnicie. – Din fr. vanité, lat. vanitas, -atis.