ALIBÍ, alibiuri, s. n. 1. Dovadă de nevinovăție rezultată din constatarea că, la data săvârșirii infracțiunii, cel învinuit se afla în altă parte decât la locul săvârșirii ei. 2. Mijloc de apărare care aduce în sprijin un alibi (1). 3. Fig. Pretext, scuză, justificare. ◊ Expr. A (nu) avea (nici)un alibi = a (nu) deține (nici)o probă, a (nu) avea (nici)o motivare. – Din fr. alibi.
alibi sn [At: DA / Pl: ~uri / V: ~u / E: fr alibi] 1 (Jur) Situația de a nu se găsi la locul crimei sau al delictului, în timpul când s-au săvârșit acestea. 2 (Jur) Mijloc de apărare care aduce în sprijin un alibi (1). 3 (Fig) Pretext. 4 (Fig) Scuză. 5 (Fig) Justificare. 6 (Îe) A (nu) avea (nici) un ~ A (nu) avea (nici) o motivare.
ALIBÍ, alibiuri, s. n. 1. Dovadă de nevinovăție rezultată din constatarea că, la data săvârșirii infracțiunii, cel învinuit se afla în altă parte decât la locul săvârșirii ei. 2. Mijloc de apărare care aduce în sprijin un alibi (1). 3. Fig. Pretext, scuză, justificare. ◊ Expr. A (nu) avea (nici) un alibi = a (nu) deține (nici) o probă, a (nu) avea (nici) o motivare. – Din fr. alibi.