AMÍN interj., s. n. 1. Interj. (În texte religioase sau în practica Bisericii creștine, folosit ca formulă de încheiere a rugăciunilor) Adevărat! așa să fie! ♦ Fam. Adio! s-a terminat! 2. S. n. (Pop.; în expr.) Cât(u-i) aminul sau până (ori nici) la amin = niciodată, nicidecum. – Din sl. aminŭ.
amín [At: COD. VOR. 165/6 / V: (rar) amen / E: vsl амин, ngr αμήγ, ebr amen] 1 i (îter sau îpbc, folosit ca formulă de încheiere) Așa să fie! 2 (îter sau îpbc, folosit ca formulă de încheiere) Adevărat! 3-4 av (Îe) A zice ~ la toate A primi fără a se gândi (sau fără nici o obiecție). 5 sn (Înv; îe) În veci de ~ Pentru totdeauna. 6 sn (Îe) Nici (ori până) la ~ Niciodată. 7 sn (Îc) Căt(u-i) -ul Niciodată. 8 sn (Îe) Până la ~ Până la sfârșit. 9 sn (Pop; îe) Hăt -ul Deloc. 10 i (Fam; irn) Adio!
AMÍN interj., s. n. 1. Interj. (În texte religioase sau în practica bisericii creștine, folosit ca formulă de încheiere) Adevărat! așa să fie! ♦ Fam. Adio! S-a terminat! 2. S. n. (În expr.) Cât(u-i) aminul sau până (ori nici) la amin = niciodată, nicidecum. – Din sl. aminŭ.