ANSÁMBLU, (1, 3, 4) ansambluri, (2) ansamble, s. n. 1. Tot unitar rezultat din unirea unor elemente (de același gen); totalitate. ◊ Loc. adj. De ansamblu = general, unitar. ◊ Loc. adv. În ansamblu = în esență, în general, în linii mari. 2. (Tehn.) Totalitatea pieselor, utilajelor etc. care acționează ca o unitate funcțională bine definită. 3. Colectiv de artiști. 4. Compoziție muzicală scrisă pentru un ansamblu (3). [Pl. și: (2) ansamblu] – Din fr. ensemble.
ansamblu sn [At: DA / Pl: ~ri / E: fr ensemble] 1-2 Tot unitar rezultat din unirea unor elemente (de același gen) Si: totalitate. 3 Mulțime. 4-5 (Îla; îlav) De ~ General. 6 (Îlav) În ~ În esență. 7 (Îal) În general. 8 Grup de artiști. 9 Compoziție muzicală scrisă pentru un ansamblu (8).
ANSÁMBLU, ansambluri, s. n. 1. Tot unitar rezultat din unirea unor elemente (de același gen); totalitate. ◊ Loc. adj. De ansamblu = general, unitar. ◊ Loc. adv. În ansamblu = în esență, în general, în linii mari. 2. Colectiv de artiști. 3. Compoziție muzicală scrisă pentru un ansamblu (2). – Din fr. ensemble.