APATÍE s. f. Stare, adesea patologică, de indiferență față de propria persoană și față de lumea înconjurătoare. ♦ (În unele concepții filosofice și religioase) Ideal moral care constă în înăbușirea oricărei pasiuni. – Din fr. apathie, lat. apathia.
apatie sf [At: KOGĂLNICEANU, ARHIVA R. I, 113/ Pl: ~ii / E: fr apathie, lat apathia] 1 Stare sufletească a unui om, pe care nimic nu-l poate mișca Si: nepăsare, nesimțire, lipsă de energie Cf indolență. 2 (Flz) Ideal moral, la stoicii antici, care consta în înăbușirea oricărei pasiuni.
APATÍE s. f. Stare de indiferență, lipsă de interes față de orice activitate și față de lumea înconjurătoare. ♦ (În concepția filozofilor stoici antici) Ideal moral care constă în înăbușirea oricărei pasiuni. – Din fr. apathie, lat. apathia.