ATRIBÚT, atribute, s. n. 1. Însușire (esențială) a unui obiect. ♦ (Concr.) Semn distinctiv, simbol. 2. (Lingv.) Parte secundară a propoziției care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia. 3. (Fil.) Calitate a unei substanțe. 4. (Rel.) Atributele divine = perfecțiuni atribuite lui Dumnezeu, altele decât propria sa esență. – Din fr. attribut, lat. attributum.
atribut sn [At: NEGRUZZI, S. II, 195/18 / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: fr attribut, lat attributum] 1 Calitate sau fel de a fi considerat ca propriu unei persoane sau unui obiect Si: calitate, însușire, proprietate. 2 (Înv) Emblemă caracteristică unui personaj mitologic, unei meserii etc. Si: simbol. 3 (Înv; ipr) Atribuție. 4 (Spc; grm) Parte secundară de propoziție care determină un substantiv sau un înlocuitor al acestuia. 5 (Pex) Calificativ. 6 (Pex) Epitet. 7 (Înv) Titlu.
ATRIBÚT, atribute, s. n. 1. Însușire (esențială) a unui obiect. ♦ (Concr.) Semn distinctiv, simbol. 2. Parte secundară a propoziției, care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia. – Din fr. attribut, lat. attributum.