CIUDÁT, -Ă, ciudați, -te, adj. Care iese din comun, care șochează (prin aspect, manifestări, evoluție etc.); curios, straniu, bizar; ciudos (2). – Din bg. čudat „minunat”.
ciudat, ~ă a [At: PSALT. 10/16 / Pl: ~ați, ~e / E: bg чудат] 1 (Înv) Miraculos. 2 (Îrg) Care trezește admirație (prin frumusețe, măreție etc.) Si: admirabil, minunat. 3 Care iese din comun, șocând prin aspect, manifestări, evoluție etc. Si: bizar, extravagant, neobișnuit, straniu, (pop) abraș (a), (înv) ciudnic, (reg) benguț. 4 (Rar) Original.