ELIXÍR, elixire, s. n. 1. Băutură cu proprietăți miraculoase pe care o căutau, în Evul Mediu, alchimiștii pentru a obține viață veșnică; p. ext. (azi) băutură scumpă, aleasă. 2. (Fam.) Soluție alcoolică cu conținut variabil de zahăr și cu diverse esențe sau extracte de plante medicinale (servind ca medicament). [Pr.: -gzir] – Din fr. élixir.
elixir sn [At: MEȘT. DOFT. II, 195v/11 / V: (înv) elesir, elex~, ~isir (S și: ~issir), ~issiriu, ~riu, ~izir, lixer / P: ~i-gzir / Pl: ~e și ~uri / E: fr élixir, it elisir] 1 Preparat farmaceutic obținut din amestecul alcoolului cu o cantitate variabilă de zahăr și cu diverse esențe sau extracte de plante medicinale. 2 (Pex; înv) Decoct. 3 (Pex; înv) Medicament. 4 (Adesea cu determinări în genitiv sau cu pp „de”) Băutură considerată miraculoasă pe care o preparau alchimiștii Evului Mediu cu scopul de a obține tinerețea sau viața veșnică. 5 Leac. 6 Panaceu. 7 (Pex) Băutură scumpă.
ELIXÍR, elixire, s. n. 1. Băutură cu proprietăți miraculoase pe care o căutau, în evul mediu, alchimiștii pentru a obține viață veșnică; p. ext. (azi) băutură scumpă, aleasă. 2. (Fam.) Soluție alcoolică cu conținut variabil de zahăr și cu diverse esențe sau extracte de plante medicinale (servind ca medicament). [Pr.: -gzir] – Din fr. élixir.