EPILEPSÍE, epilepsii, s. f. Boală a sistemului nervos, caracterizată prin crize convulsive intermitente, însoțite de pierderea cunoștinței, de halucinații senzoriale și de alte tulburări psihice; pedepsie, boala copiilor, ducă-se-pe-pustii. – Din fr. épilepsie, lat. epilepsia.
epilepsie sf [At: LUCR. FOL. 27/20 / V: (îvp) epidepsie, (înv) ~lip~, (reg) ~lop~, (îvr) ~siu (A: nct) sn, ~lesie, ~lisie / A și: (îvr) ~lepsie / Pl: ~ii / E: fr épilepsie, lat epilepsia, ngr ἐπιληψία] 1 Boală a sistemului nervos, caracterizată prin crize convulsive intermitente, însoțite de pierderea cunoștinței, de halucinații și de alte tulburări psihice Si: (pop) pedepsie, ducă-se-pe-pustii. 2 (D. accese, crize, atacuri etc.; îla) De ~ Epileptic (3).
EPILEPSÍE, epilepsii, s. f. Boală a sistemului nervos, caracterizată prin crize convulsive intermitente, însoțite de pierderea cunoștinței, de halucinații și de alte tulburări psihice; pedepsie, boala copiilor, ducă-se-pe-pustii. – Din fr. épilepsie, lat. epilepsia.