IRÓNIC, -Ă, ironici, -ce, adj. Căruia îi place să facă ironii, să ia în râs; zeflemist, batjocoritor; care conține, care exprimă o ironie; înțepător. – Din fr. ironique, lat. ironicus.
ironic, ~ă a [At: STAMATI, D. / Pl: ~ici, ~ice / E: fr ironique] 1 (D. oameni) Căruia îi place să facă ironii, să ia în râs Si: batjocoritor, zeflemist. 2-3 Care (conține sau) exprimă o ironie (1) Si: înțepător, (înv) ironicesc (1-2).