METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filosofiei care studiază știința despre ființa ca ființă (Aristotel), domeniul suprasensibilului de dincolo de lumea exterioară (Thomas d’Aquino), stabilirea principiilor prime indubitabile ale existenței și cunoașterii (Descartes, Spinoza, Leibnitz), cercetarea critică a condițiilor de posibilitate a gândirii noastre (Kant) etc. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1) – Din ngr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique.
metafizic, ~ă [At: CANTEMIR, IST. 14 / Pl: ~ici, ~ice / E: ngr μεταφυσιϰός, lat metaphysica, ger Metapsyhik, Metaphysich, fr métaphysique] 1 sf Parte a filozofiei idealiste având drept obiect fenomenele care nu pot fi percepute cu simțurile noastre, care depășesc cadrul existenței. 2-3 sm (Înv) Metafizician (1-2). 4 a Care aparține metafizicii (1) Si: (înv) metafizicesc (1). 5 a Referitor la metafizică (1) Si: (înv) metafizicesc (2). 6 a Care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul experienței Si: (înv) metafizicesc (3). 7 a (Pex; rar) Greu de înțeles Si: (înv) metafizicesc (4). 8 a (Pex; rar) Abstract. 9 av Într-o manieră care ține de metafizică (1).
METAFÍZIC, -Ă, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filozofiei având drept obiect cunoașterea absolută, studierea fenomenelor care nu pot fi percepute cu simțurile noastre, care depășesc cadrul experienței. 2. S. m. (Înv.) Metafizician. 3. Adj. Care aparține metafizicii (1), privitor la metafizică; care nu poate fi perceput cu simțurile noastre, depășind cadrul realității; conform cu principiile metafizicii (1) – Din gr. metafisikí, metafisikós, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. métaphysique.