MONÁH, -Ă, monahi, -e, s. m. și f. Călugăr. [Var.: monác, -ă s. m. și f.] – Din sl. monahŭ, ngr. monahós.
monah, ~ă smf [At: (a. 1632) GCR I, 78/1 / V: ~ac / Pl: ~i, (înv) ~achi, ~aci, ~ași, ~e / E: slv монaχъ, ngr μοναχός] 1 Persoană care face parte dintr-o comunitate mănăstirească, de obicei, fără a avea atribuții preoțești Si: călugăr. 2 (Înv) Pustnic.
MONÁH, monahi, s. m. Călugăr. [Var.: monác s. m.] – Din sl. monahŭ, ngr. monahós.