NATÍV, -Ă, nativi, -e, adj. 1. (Despre însușiri) înnăscut, natural (I 4); firesc. 2. (Chim.; despre elemente, mai ales despre metale) Care se găsește în zăcămintele din scoarța pământului în stare pură, necombinată cu alte substanțe. – Din lat. nativus, fr. natif, germ. nativ.
NATÍV, -Ă, nativi, -e, adj. 1. (Despre însușiri) înnăscut, natural (I 4); firesc. 2. (Chim.; despre elemente, mai ales despre metale) Care se găsește în zăcămintele din scoarța pământului în stare pură, necombinată cu alte substanțe. – Din lat. nativus, fr. natif, germ. nativ.
nativ, ~ă [At: J. CIHAC, I. N. 405/21 / Pl: ~i, ~e / E: lat nativus, fr natif ger nativ] 1 a (Chm; d. elemente) Care se găsește în natură în stare pură, neamestecat cu alte substanțe. 2 a (D. însușirile oamenilor) Din naștere Si: înnăscut. 3 a (D. însușirile oamenilor) Firesc. 4 (D. oameni) Născut în locul despre care se vorbește. 5 smf (Rar) Băștinaș. 6 (Îvr; d. locuri) Natal (1).