OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator, ostentatoriu. – Din it. ostentativo, germ. ostentativ.
ostentativ, ~ă [At: MAIORESCU, D. II, 4 / Pl: ~i, ~e / E: ger ostentativ, it ostentativo] 1-2 a, av (Făcut) cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca Si: demonstrativ, provocator, (rar) ostentatoriu.