PESIMÍSM s. n. Tendința de a vedea mai ales latura nefavorabilă a lucrurilor; neîncredere în viitor. (Fil.) Atitudine opusă optimismului și care consideră că nu există niciun temei pentru speranță, iar fericirea se află dincolo de sfera experienței. ♦ Sentiment de tristețe, de amărăciune și de neliniște; stare sufletească de deprimare. – Din fr. pessimisme, germ. Pessimismus.
pesimism sn [At: MAIORESCU, CR. II, 301 / Pl: (rar) ~e / E: fr pessimisme, ger Pessimismus] 1 (Îoc optimism) Atitudine a omului care privește cu neîncredere viața și pe semenii săi și care consideră că toate situațiile au deznodământ fatal. 2 (Flz) Concepție potrivit căreia răul, iluzia, suferința predomină în lume și nu pot fi înlăturate, fiindu-i inerente. 3 Sentiment de tristețe, de amărăciune și de neliniște. 4 Stare sufletească de deprimare.
PESIMÍSM s. n. Atitudine a omului care privește cu neîncredere viața și pe semenii săi și care consideră că toate situațiile au un deznodământ fatal; concepție filozofică, opusă optimismului, potrivit căreia răul, iluzia, suferința predomina în lume și nu pot fi înlăturate, fiindu-i inerente. ♦ Sentiment de tristețe, de amărăciune și de neliniște; stare sufletească de deprimare. – Din fr. pessimisme, germ. Pessimismus.