POLARIZÁRE, polarizări, s. f. Acțiunea de a (se) polariza și rezultatul ei. 1. (Fiz.) Proces prin care un corp sau un sistem fizic dobândește proprietatea de polaritate (1); stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ◊ Polarizare electrică = realizare a unei asimetrii în distribuția sarcinii electrice pozitive și negative a unui sistem fizic (atom, moleculă etc.), a unui mediu sau a unui corp. Polarizare electrolitică (sau electrochimică) = acumulare la electrozii unei băi de electroliză sau ai unei pile electrochimice a ionilor care realizează conducția prin soluția electrolitului. Polarizare rotatorie = fenomen de rotire a planului de polarizație a luminii liniar polarizate la trecerea ei printr-o substanță activă din punct de vedere optic. ♦ Proces fizic prin care un sistem capătă proprietăți preferențiale după o anumită direcție; stare a unui sistem care a suferit un astfel de proces. 2. (Lingv.) Dezvoltare în direcții opuse a sensurilor unui cuvânt, nediferențiate la origine. 3. (Fil.) Formare a unor termeni opuși polari; realizare a unei polarități (3). – V. polariza.
POLARIZÁRE, polarizări, s. f. Acțiunea de a (se) polariza și rezultatul ei. 1. (Fiz.) Proces prin care un corp sau un sistem fizic dobândește proprietatea de polaritate (1); stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ◊ Polarizare electrică = realizare a unei asimetrii în distribuția sarcinii electrice pozitive și negative a unui sistem fizic (atom, moleculă etc.), a unui mediu sau a unui corp. Polarizare electrolitică (sau electrochimică) = acumulare la electrozii unei băi de electroliză sau ai unei pile electrochimice a ionilor care realizează conducția prin soluția electrolitului. Polarizare rotatorie = fenomen de rotire a planului de polarizație a luminii liniar polarizate la trecerea ei printr-o substanță activă din punct de vedere optic. ♦ Proces fizic prin care un sistem capătă proprietăți preferențiale după o anumită direcție; stare a unui sistem care a suferit un astfel de proces. 2. (Lingv.) Dezvoltare în direcții opuse a sensurilor unui cuvânt, nediferențiate la origine. 3. (Fil.) Formare a unor termeni opuși polari; realizare a unei polarități (3). – V. polariza.
polarizare sf [At: NEGULICI / Pl: ~zări / E: polariza] 1 (Șîs ~ a luminii) Transformare a luminii naturale, prin reflexie, refracție, birefringență etc. 2 Proces fizic prin care unele corpuri sau sisteme dobândesc proprietatea de a avea poli1 (9) electrici sau magnetici. 3 (Pex) Stare a unui sistem care a suferit o polarizare (2) Si: polarizație (3). 4 (Îs) ~ electrică Realizare a asimetriei în distribuția sarcinii electrice pozitive și negative a unui sistem fizic, atom, moleculă etc., a unui mediu sau a unui corp. 5 (Îs) ~ electrolitică (sau electrochimică) Acumulare la electrozii unei băi de electroliză sau a unei pile electrochimice a ionilor care realizează conducția prin soluția electrolitului. 6 (Îs) ~ rotatorie Fenomen de rotire a planului de polarizație a luminii liniar polarizate la trecerea ei printr-o substanță activă din punct de vedere optic. 7 (Imp) Proces fizic prin care un sistem capătă proprietăți preferențiale după o anumită direcție. 8 (Imp; pex) Stare a unui sistem care a suferit o polarizare (7). 9 Proces fizic prin care raza de lumină își schimbă mișcarea normală ondulatorie pe mai multe planuri într-o mișcare ondulatorie pe un singur plan. 10 (Pex) Stare a unui corp care a suferit o polarizare (9). 11 Stare a unui mediu ale cărui proprietăți sunt descrise local de mărimi vectoriale. 12 (Pex) Mărime vectorială care descrie o polarizare (11). 13 (Lin) Dezvoltare, în direcții opuse, a sensurilor unui cuvânt, nediferențiate la origine. 14 (Flz) Formare a unei contradicții în care relația dintre doi termeni prezintă cel mai mare grad de opoziție posibil și, totodată, se presupun reciproc.