PRIVILÉGIU, privilegii, s. n. Avantaj, scutire de obligații (către stat), drept sau distincție socială care se acordă, în situații speciale, unei persoane, unui grup sau unei clase sociale ori, în feudalism, orașelor și mănăstirilor; (concr.) act prin care se acordă un avantaj, un drept, o distincție etc. ♦ Spec. (Jur.) Drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat celorlalți creditori, în virtutea creanței sale. ♦ P. gener. Drept, avantaj, favoare; împrejurare favorabilă pentru cineva. [Pl. și: (înv.) privilegiuri] – Din fr. privilège, lat. privilegium.
PRIVILÉGIU, privilegii, s. n. Avantaj, scutire de obligații (către stat), drept sau distincție socială care se acordă, în situații speciale, unei persoane, unui grup sau unei clase sociale ori, în feudalism, orașelor și mănăstirilor; (concr.) act prin care se acordă un avantaj, un drept, o distincție etc. ♦ Spec. (Jur.) Drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat celorlalți creditori, în virtutea creanței sale. ♦ P. gener. Drept, avantaj, favoare; împrejurare favorabilă pentru cineva. [Pl. și: (înv.) privilegiuri] – Din fr. privilège, lat. privilegium.
privilegiu sn [At: IST. Ț. R. 14 / V: (înv) prevel~, preveligiu, ~veleghie[1] sf, ~veleghiu, ~vele~, ~eghie sf, ~eghiu, ~eghium, ~lighion, ~lighiu / Pl: ~gii, (înv) ~ri / E: lat privilegium, fr privilège] 1 Avantaj, scutire de obligații către stat. 2 Drept sau distincție socială care se acordă în anumite perioade sau în situații speciale unei persoane, unui grup social, unui partid, orașelor, mănăstirilor etc. 3 (Pex; ccr) Act, document prin care se acordă un privilegiu (2). 4 (Pgn) Drept, avantaj, libertate, favoare de care se bucură cineva sau pe care și le ia cineva datorită unor circumstanțe determinate. 5 (Jur) Drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat celorlalți creditori ai aceleiași persoane în satisfacerea creanței sale.