SMERÉNIE s. f. Atitudine umilă, supusă, respectuoasă; comportare modestă, plină de bună-cuviință. ♦ (Bis.) Evlavie, cucernicie, pioșenie. – Din si. sŭmĕrjenije.
smerenie sf [At: COD. VOR. 2 339 / V: (înv) zm~ / Pl: ~ii / E: vsl съмѣрѥниѥ] 1 Atitudine umilă și supusă Si: umilință, (îrg) milă1, (înv) molcomire, oviliciune, smericiune, smerire (1), (îvr) minuniciune, smerință, smeritură, (fam) spăseală, spăsenie. 2 (Înv) Modestie. 3 Sfială. 4 (Înv) Pudoare. 5 (Înv) Situație inferioară. 6 (Înv) Micșorare. 7 Respect și prețuire izvorâte din recunoașterea superiorității cuiva sau a ceva Si: (rar) smereală, (îvr) smernicie. 8 (Bis) Sentiment religios manifestat prin atașament și respect deosebit față de biserică și de practicile ei Si: credință (20) cucernicie (1), cuvioșie (3), evlavie (2), pietate, religiozitate, (liv) devoțiune (1), (rar) pioșenie, piozitate, (înv) blagocestie, blagocestvie, hristoitie, plecare, plecat1, râvnă, râvnire, smerire (4), supunere, umiliațiune, umilitate. 10 (Înv) Pocăință.
SMERÉNIE s. f. Atitudine umilă, supusă, respectuoasă; comportare modestă, plină de bună-cuviință. ♦ (Bis.) Evlavie, cucernicie, pioșenie. – Din sl. sŭmĕrjenije.