STATÚT, statute, s. n. 1. Act sau ansamblu de dispoziții cu caracter oficial, prin care se reglementează scopul, structura și modul de funcționare al unei organizații, societăți pe acțiuni, asociații etc.; p. gener. lege, regulament. ◊ (Jur.) Statut personal = totalitatea legilor care se aplică cetățenilor unui stat. Statut real = totalitatea legilor care se aplică bunurilor aflate pe teritoriul unui stat. 2. Statut social = poziția indivizilor într-un grup social, a grupurilor în sistemul organizării sociale și la un anumit moment; status. 3. Spec. (Înv.) Constituție. – Din fr. statut, lat. statutum.
statut sn [At: (a. 1818) BV III, 214 / V: (înv) ~ă sf, șt~ / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr statut, it statuto, ger Statut] 1 Ansamblu de principii, de norme și de reguli cu caracter oficial, care stau la baza constituirii și activității unui partid, a unei organizații, unei asociații etc. Si: act statuar. 2 (Ccr) Document, lucrare (carte, broșură etc.) în care sunt cuprinse aceste principii, norme și reguli Vz regulament. 3 (Îs) ~ model Regulament de organizare și funcționare valabil pentru același tip de organizații cooperatiste. 4 (Îs) ~ personal Totalitatea legilor dintr-un stat referitoare la starea și capacitatea cetățenilor săi. 5 (Îs) ~ real Totalitatea legilor care se aplică bunurilor aflate pe teritoriul unui stat. 6 Denumire dată unor construcții.
STATÚT, statute, s. n. 1. Act sau ansamblu de dispoziții cu caracter oficial, prin care se reglementează scopul, structura și modul de funcționare al unei organizații, societăți, asociații etc.; p. gener. lege, regulament. ◊ (Jur.) Statut personal = totalitatea legilor care se aplică cetățenilor unui stat. Statut real = totalitatea legilor care se aplică bunurilor aflate pe teritoriul unui stat. 2. (În sociologie; și în sintagma statut social) Locul pe care îl ocupă un individ într-un sistem social dat și la un anumit moment; status. 3. Spec. (Înv.) Constituție. – Din fr. statut, lat. statutum.