VESTIBÚL, (1) vestibuluri, (2) vestibule, s. n. 1. Antreu. 2. Prima cavitate a urechii interne. [Acc. și: vestíbul] – Din fr. vestibule, lat. vestibulum.
vestibul sn [At: AR (1835), 471/9 / V: (înv) ~ă sf / A și: (3, rar, 1-2) ~tib~ / Pl: ~e, ~uri / E: lat vestibulum, fr vestibule] 1 (La romani) Spațiul din fața unui edificiu public, al unei case etc., situat între ușa de intrare și stradă, adesea delimitat de un portic sau de prelungirea zidurilor, unde, de obicei, erau primiți vizitatorii care nu aveau acces în clădire. 2 Încăpere prin care se intră într-un edificiu public, într-o casă, într-un apartament și din care se trece în alte încăperi Si: antreu, hol, sală1. 3 (Atm) Prima cavitate a labirintului osos din urechea internă.
vestibul s.n. 1 Prima încăpere sau spațiul de acces dintr-o clădire, în care se intră venind din exterior și din care se trece în alte încăperi; antreu, hol. În vestibul îl aștepta un alegător (VLAH.). 2 (la romani) Curtea din fața unui edificiu public, a casei, situată între ușa de intrare și stradă, adesea delimitată de un portic sau de prelungirea zidurilor, unde erau primiți vizitatorii care nu erau introduși în casă. 3 (anat.) Spațiu, cavitate la intrarea într-un canal sau într-o altă cavitate. ♦ Depresiune vulvară limitată lateral de pereții labiilor mici. ♦ Prima cavitate a urechii interne. 4 (bot.) Spațiu care precedă ostiola. • acc. și vestibul. pl. -uri, -e. /<fr. vestibule, lat. vestibŭlum, -i.