VÍRIL, -Ă, virili, -e, adj. Care aparține sexului masculin; specific bărbatului sau masculului, bărbătesc. ♦ Care exprimă bărbăție, forță, energie; care este energic, viguros. – Din fr. viril, lat. virilis.
viril a [At: BOJINCĂ, A. II, 37/15 / V: (îvr) ~e / Pl: ~i, ~e / E: lat virilis, fr viril] 1 Caracteristic bărbatului (1) Si: bărbătesc (1), (îvr) viral2 (1). 2 Care se referă la vârsta de maturitate a bărbatului Si: (îvr) viral2 (2). 3 Care prezintă trăsături (considerate în mod tradițional drept) masculine Si: (îvr) viral2 (3). 4 Care exprimă bărbăție, forță Si: energic (3), impetuos. 5 (D. bărbați) Care este apt de procreare. 6 (Îs) Togă (sau, îvr, haină) ~ă Togă purtată de adolescenții romani la împlinirea vârstei de optsprezece ani. 7 (În Imperiul Austro-Ungar; îs) Vot ~ Vot dat de un virilist. 8 (Jur; îs) Parte (sau porțiune) ~ă Parte care revine fiecărui moștenitor prin împărțirea legală a moștenirii.
viril, -ă adj. 1 Care aparține sexului masculin; specific bărbatului sau masculului, referitor la bărbat; bărbătesc. Curajul este considerat de către mulți o însușire virilă. ◊ Membru viril v. membru. Sexul viril v. sex. ♦ Care exprimă bărbăție, forță, energie; care este viguros, energic. Avea figura virilă, părul țepos, tuns scurt și ridicat în sus perie (CE. PETR.). ♦ (despre bărbați) Care este apt pentru dragoste fizică, pentru actul sexual; potent. 2 (jur.) Parte (sau porțiune) virilă = parte care revine fiecărui moștenitor prin împărțirea legală a moștenirii. • pl. -i, -e. /<fr. viril, lat. virīlis, -e <vir, -i „bărbat”.