ABSTRÁCT, -Ă, abstracți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este gândit în mod separat de înfățișarea materială, de exemplele particulare, de ansamblul concret (senzorial) din care face parte; care este detașat de obiecte, de fenomene sau de relațiile în care există în realitate. ◊ Loc. adv. În abstract = pe bază de deducții logice, teoretice, fără legătură cu datele sau cu faptele concrete. 2. S. n. Moment al procesului cunoașterii care constă în desprinderea mintală a determinărilor fundamentale, generale ale obiectului studiat. ◊ Artă abstractă = arta care nu caută să reprezinte elementele realității obiective; artă nonfigurativă, abstracționism. 3. Adj. Conceput în mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de înțeles din cauza lipsei de ilustrări concrete. 4. S. n., adj. (Cuvânt) care are sens abstract (1). ◊ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb și exprimă acțiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait.
abstráct, ~ă [At: MAIORESCU, L. 39 / Pl: ~cți, ~e / E: lat abstractus] 1 a Care se poate percepe doar prin procese mentale, de separare și generalizare a însușirilor caracteristice unui grup de obiecte sau de fenomene. 2-3 a, sn (Grm; șîs) Cuvânt ~ Cuvânt cu sensul abstract (1).
ABSTRÁCT, -Ă, abstracți, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care rezultă din separarea și generalizarea însușirilor caracteristice ale unui grup de obiecte sau de fenomene; care este considerat independent, detașat de obiecte, de fenomene sau de relațiile în care există în realitate. ◊ Loc. adv. În abstract = pe bază de deducții logice, teoretice, fără legătură cu datele sau cu faptele concrete. 2. Adj. Conceput în mod prea general, prea teoretic; p. ext. greu de înțeles din cauza lipsei de ilustrări concrete. 3. S. n., adj. (Cuvânt) care are sens abstract (1). ♦ Abstract verbal = substantiv care provine dintr-un verb și exprimă acțiunea verbului respectiv. – Din lat. abstractus, germ. abstrakt, fr. abstrait.