AFRÓNT, afronturi, s. n. Insultă, jignire, ofensă adusă cuiva în public. – Din fr. affront.
afrónt sn [At: NEGRUZZI, S. III, 463 / Pl: ~uri / E: fr affront] Ofensă adusă cuiva în public Si: insultă, jignire, ultragiu.
AFRÓNT, afronturi, s. n. Insultă în public, jignire. Mizerabilul! să se-ntinză pînă-ntr-atîta ca să-mi facă un afront! CARAGIALE, O. I 56. Lui Mogorogea nu-i ieșea de la inimă afrontul ce i-l făcuse Pavel. CREANGĂ, A. 107.