APOPLEXÍE, apoplexii, s. f. 1. Pierdere bruscă a cunoștinței și a sensibilității, cauzată de obicei de o hemoragie cerebrală; atac, dambla, ictus apoplectic. 2. Concentrare bruscă de sânge într-un organ. – Din fr. apoplexie, lat. apoplexia.
apoplexie sf [At: (a. 1725) MAG. IST. IV, 134/21 / V: (înv) ~lix~ / Pl: ~ii / E: fr apoplexie, lat apoplexia] 1 (Med) Paralizie mai mult ori mai puțin completă, pricinuită de o hemoragie cerebrală Si: (pop) dambla, gută. 2 (Pop; îs) ~ trăsnitoare (sau fulgerătoare) Apoplexie care provoacă moartea imediată.