APROPÓ, (1) adv., (2) apropouri, s. n. 1. Adv. Fiindcă a venit vorba (de asta); bine că mi-am adus aminte. 2. S. n. Aluzie (adesea răutăcioasă) la adresa cuiva; propunere făcută cuiva pe ocolite. [Var.: apropóu s. n.] – Din fr. à-propos.
apropo [At: ALECSANDRI, T. 418 / V: ~u sn, ~os av, (înv; eg) ~ont sn, (itm) ~zito av / S: apropos / Pl: ~uri / E: fr à-propos] 1 av (Înv; șîf ~s) Fiindcă veni vorba. 2 av (Înv; șîf ~s) Fiindcă s-a întâmplat să-mi amintesc. 3 av (Îlpp) ~ de (sau, înv, ~zito de) în legătură cu. 4 sn (Îf ~u, înv ~ont, mpl) Aluzie la adresa cuiva. 5 sn (Îf ~u, înv ~ont, mpl) Propunere făcută pe ocolite. 6 sn (îf ~u, înv ~ont, mpl) Propunere deocheată. 7-8 sn (Îe) A face un ~u (sau ~uri) ori a bate ~uri A face aluzii (uneori la adresa vieții intime). 9 sn (Înv) Prezență de spirit. 10 sn (Înv; fam; îe) A face ceva la ~ont A face ceva la momentul oportun. 11-12 av (Iuz; fam; îe) A veni (a cădea) tare (foarte) ~ A veni la momentul potrivit sau tocmai când era așteptat.
APROPÓ (1) adv., (2) apropouri, s. n. 1. Adv. Fiindcă a venit vorba (de asta); bine că mi-am adus aminte. 2. S. n. Aluzie (adesea răutăcioasă) la adresa cuiva; propunere făcută cuiva pe ocolite. [Var.: apropóu s. n.] – Din fr. à-propos.