ARÁMĂ, (2) arămuri, s. f. 1. Metal de culoare roșiatică, extrem de maleabil, de ductil și foarte bun conductor electric; cupru. ◊ Expr. A-și da arama pe față = a-și arăta adevăratul caracter (nemairespectând conveniențele sociale, politețea). 2. Obiect făcut din aramă (1). – Lat. *aramen (= aeramen).
aramă sf [At: PSALT. SCH. 358/18 / V: (înv) ~me / Pl: ~me, arămi, arămuri, (înv) areme / E: ml *aramon (= aeramen)] 1 (Pfm) Cupru. 2 (Pfm) Aliaj de aramă (1) cu alte metale. 3 (Pfm; îe) A-și arăta (sau da) ~ma pe față A-și dezvălui prin fapte și fără voie caracterul (urât). 4 (Pfm; îe) A bate (la cineva) ca la ~ A bate zdravăn. 5 (Pfm; pm) Clopot. 6 (Înv; pm) Pușcă. 7 (Înv) Tun (de bronz). 8 (Înv; îf arămi) Bani de aramă (1) Si: arămărie (5), arămet (2). 9 (Pfm; îf arămuri) Vase de aramă (2) Si: arămărie (6), arămet (3). 10 (Pfm; lpl) Obiecte din aramă (2). 11 (Reg) Horă nedefinită mai îndeaproape. 12 (Bot; reg) Firicea (Poa bulbosa).
arame sf vz aramă