ÁTIC, -Ă, atici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Caracteristic Aticii antice sau locuitorilor ei. ◊ Dialect atic = dialect grec vorbit în Atica, care stă la baza limbii grecești comune. ◊ Frumusețe atică = frumusețe perfectă. 2. S. n. Parte a unei construcții situată deasupra cornișei și menită să mascheze acoperișul. 3. S. n. Etaj scund situat imediat sub acoperiș. – Din fr. attique.
átic1 sn [At: DA / Pl: ~ice / E: fr attique] 1 Parte a antablamentului ridicată deasupra cornișei, împodobită la antici cu pilaștri, menită să mascheze marginea acoperișului. 2 Cat scund, așezat deasupra cornișei, imediat sub acoperiș, la nivelul fațadei sau retras.
atic2, ~ă [At: CANTEMIR, IST. 119 / V: att~ / Pl: ~ici, -ice / E: fr attique, it attico] 1-2 smf, a (Persoană) care a făcut parte din populația Aticii antice. 3-4 a De (Atica sau) atic (1). 5-6 a Privitor (la Atica sau) la atic (1). 7-8 a Propriu (Aticii sau) aticilor (1). 9 a Care se distinge prin bun-gust și spirit. 10 a (Fig; îs) Sare ~ă Ironie fină, în felul aticilor (1). [1] 8 a (Îs) Frumusețe ~ă Frumusețe perfectă, ideală.