AUXILIÁR, -Ă, auxiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Element) care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de ceva principal; (element) ajutător. ♦ (Parte de vorbire) care exprimă raporturi între cuvinte; (verb) care ajută la formarea timpurilor și a modurilor compuse. 2. Adj. (Mat.) Cu ajutorul căruia se poate rezolva mai ușor o problemă. [Pr.: a-u-gzi-li-ar] – Din fr. auxiliaire, lat. auxiliaris.
AUXILIÁR, -Ă, auxiliari, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Element) care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de ceva principal; (element) ajutător. ♦ (Parte de vorbire) care exprimă raporturi între cuvinte; (verb) care ajută la formarea timpurilor și a modurilor compuse. 2. Adj. (Mat.) Cu ajutorul căruia se poate rezolva mai ușor o problemă. [Pr.: a-u-gzi-li-ar] – Din fr. auxiliaire, lat. auxiliaris.
auxiliár, ~ă [At: MAIORESCU, L. 141 / P: a-u-xi-li-ar / Pl: ~i, ~e / E: fr auxiliaire, lat auxiliaris] 1-2 sn, a (Element) care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de cel principal. 3-4 sn, a (Gnn) (Parte de vorbire) care exprimă raporturile între cuvinte. 5-6 sn, a (Grm; șîs) verb ~ (Verb) cu care se formează timpurile compuse ale verbelor. 7 a (Mat) Cu ajutorul căruia se poate rezolva mai ușor o problemă. 8-9 smf, a (Persoană) care ajută pe cineva la ceva. 10 a (Îs) Corp (sau trupe) ~e Soldați care luptă sub steagul unei alte națiuni. 11 a (Îs) ServiciuServiciu militar (de birou) îndeplinit de persoane inapte pentru serviciul de front.13 smf, a (Persoană) care aparține unui serviciu auxiliar (11).