BACALAUREÁT, -Ă, bacalaureați, -te, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Examen de absolvire a liceului. ♦ Titlu obținut în urma acestui examen. 2. S. m. și f. Persoană care a promovat examenul de bacalaureat (1). [Pr.: -la-u-re-at] – Din fr. baccalauréat.
bacalaureat, ~ă [At: DA ms / P: ~la-u-re-at / Pl: ~uri / E: fr baccalaureat] 1 sn Examen general cu care se încheie cursurile liceului și după care este permisă intrarea la facultate. 2 sn Titlu obținut de absolventul unui bacalaureat (1). 3 smf Absolvent care a trecut bacalaureatul (1).
bacalaureat subst. (pedag.) 1 s.n. Examen general susținut după absolvirea cursurilor liceale, a cărui promovare dă dreptul la înscrierea într-o instituție de învățămînt superior. ◆ Titlu obținut în urma acestui examen. 2 s.m., s.f. Persoană care a promovat examenul de bacalaureat. • sil. -la-u-re-at. pl. n. -uri, m., f. -ți, -te. și (pop.) bacaloreát subst. /<fr. baccalauréat, lat. baccalaureatus.