BALTÁG, baltage, s. n. Topor cu coadă lungă, folosit și ca armă. ♦ Fig. Lovitură aplicată cu acest topor. [Pl. și: baltaguri. – Var.: (reg.) baltác s. n.] – Cf. tc. balta.
baltag sn [At: (a. 1624) ap. HEM 3065 / V: (reg) ~tac, băl~, ~dac / Pl: ~age, (rar; în poezie) ~agi, ~uri / E: tc baltak] 1-2 (Îvp) Armă veche ca o secure (cu două tăișuri) sau ca un topor cu coadă lungă din lemn tare. 3-4 (Îvp) Lovitură aplicată cu baltagul (1-2). 5 (Înv; Mol) Semnul distinctiv al agăi la curtea domnească din Moldova. 6 Secure (ferecată sau țintuită) pe care o purtau haiducii. 7 Lovitură cu baltagul (6). 8 Armă a ciobanilor sau a sătenilor asemănătoare cu baltagul (1). 9 Lovitură aplicată cu baltagul (8). 10 (Rar) Măciucă. 11 (Rar) Lovitură aplicată cu baltagul (10).
baltág s.n. 1 Topor mic și ușor, cu coada lungă, uneori cu două tăișuri, care este folosit și ca armă. 2 Lovitură aplicată cu baltagul. I-a dat un baltag peste mînă. 3 (în Ev. Med., în Mold.) Semn distinctiv al demnității de agă. 4 Secure (ferecată sau țintuită) pe care o purtau haiducii. • pl. -uri, -ge. și baldác, baltác s.n. /<tc. baltak.