BARBÁR, -Ă, barbari, -e, s. m. și f., adj. 1. (Nume dat, în Antichitate, de greci și de romani celor) care aparțineau altor popoare. 2. (La m. pl.) (Nume generic dat popoarelor) care au migrat la începutul Evului Mediu în Europa; (și la sg.) persoană care făcea parte dintr-un asemenea popor. 3. Fig. (Persoană) necivilizată, cu purtări grosolane. ♦ (Persoană) cu atitudine și comportare inumană, crudă, sălbatică. ♦ (Adverbial) În mod crud, sălbatic, grosolan. – Din fr. barbare, lat. barbarus.
barbár, ~ă [At: PSALT. SCH. 379 / V: (înv) varvar, ~ă / E: lat barbarus, -a, -um] 1-2 smf, a (Ant; d. oameni) (Persoană) care nu face parte din civilizația greco-romană. 3-4 smf, a (Persoană) care vorbește altă limbă. 5-6 smf, a (Înv) (Om) păgân. 7-8 smf, a (Înv) (Om) incult. 9-10 smf, a (Persoană) fără rafinament. 11-12 smf, a (Om) grosolan. 13-14 av, a (Într-un mod) crud.
barbár, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. (în antic.) Nume dat de vechii greci și romani celui care nu era grec sau roman. 2 s.m. (la pl.) Nume generic pentru popoarele care au năvălit la începutul Evului Mediu în Europa; (și la sg.) persoană care aparținea fiecăruia dintre aceste popoare. 3 s.m., s.f., adj. (Om) păgîn. 4 s.m., s.f., adj. Fig. (Persoană) care se comportă necivilizat, care are purtări grosolane, care este incapabilă de a înțelege cultura; (om) crud, sălbatic, grosolan. ◆ (adj.; despre fapte, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) Care exprimă, trădează cruzime, sălbăticie, lipsă de civilizație. A apreciat că purtarea lui cu animalele este barbară. ◆ (adv.) În mod crud, sălbatic, grosolan. L-a bătut barbar. • acc. și bárbar. pl. -i, -e. /<fr. barbare, lat. barbărus, -a, -um, barbaricus, ngr. βαρβαρ, βαρβαρθσ.