BLAJÍN, -Ă, blajini, -e, adj. (Adesea fig.) Blând, omenos, pașnic. ♦ Despre fizionomia, firea, manifestările oamenilor) Care exprimă bunătate, blândețe. ♦ (Substantivat, m. pl. art.; mitol. pop.) Ființe blânde și evlavioase care trăiesc departe de lume, pe apa Sâmbetei. – Din sl. blažĕnŭ.
blajín, ~ă [At: PISCUPESCU, O. 190/9 / V: blăj-, (reg) blăjăn / Pl: ~i, ~e / E: vsl блажень] 1 a ( Fig) Blând. 2 a (Fig) Binevoitor. 3 smpa (Mtp) Ființe blânde și evlavioase care trăiesc pe Apa Sâmbetei, la marginea pământului.
BLAJÍN, -Ă, blajini, -e, adj. (Adesea fig.) Blând, omenos, pașnic. ♦ (Despre fizionomia, firea, manifestările oamenilor) Care exprimă bunătate, blândețe. ♦ (Substantivat, f. pl. art.; mitol. pop.) Ființe blânde și evlavioase care trăiesc departe de lume, pe apa Sâmbetei. – Din sl. blažĕnŭ.