DISCRÉT, -Ă, discreți, -te, adj. I. 1. (Despre oameni) Care știe să păstreze un secret ce i s-a încredințat; care este rezervat, reținut în vorbe și în acțiuni. ♦ (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Caracteristic omului discret (1). ♦ (Adverbial) Fără a atrage atenția. 2. Fig. (Despre obiecte) Care nu atrage atenția, nu șochează. II. 1. (Mat.) Mulțime discretă = mulțime care conține numai puncte izolate. 2. (Fiz.) Alcătuit din semnale distincte. – Din fr. discret.
discrét, ~ă [At: HELIADE, D. J. 43/15 / Pl: ~eți, ~e / E: fr discret] 1 a (D. oameni) Care știe să păstreze un secret, o taină ce i s-a încredințat. 2 a (D. oameni) Rezervat în vorbe, în fapte și în acțiuni Si: reținut. 3-4 a (D. acțiuni, manifestări ale oamenilor) Caracteristic omului discret (1-2). 5 a (Fig) Care nu atrage atenția. 6 a Care este abia perceptibil (datorită intensității, dimensiunii). 7 a Distins. 8 a Sobru. 9 a (D. nuanțe, culori) Care este puțin intens Si: delicat, pal. 10 a (D. locuri) Izolat și liniștit. 11 smf (Îvr) Călugăr sau călugăriță care făcea parte dintr-un discretoriu (1). 12 a (Mat; Fiz; Flz; d. numere, mărimi etc.) Care este alcătuit din elemente separate, distincte. 13 a (Mat; Fiz; Flz; d. numere, mărimi etc.) Care variază în salturi Si: discontinuu (2).
DISCRÉT, -Ă, discreți, -te, adj. I. 1. (Despre oameni) Care știe să păstreze o taină ce i s-a încredințat; care este rezervat, reținut în vorbe și în acțiuni. ♦ (Despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) Caracteristic omului discret (I 1). ♦ (Adverbial) Fără a atrage atenția. 2. Fig. (despre obiecte) Care nu atrage atenția, nu șochează. II. 1. (Mat.; despre mărimi) Format din unități distincte, obținute numai prin salturi unitare. 2. (Fiz.; despre semnale) A cărui mărime este reprezentată printr-un număr finit de valori. – Din fr. discret.