DISJÚNGERE, disjungeri, s. f. Acțiunea de a disjunge. – V. disjunge.
disjungere sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) desgiu~ / Pl: ~ri / E: disjunge] 1 Separare dintr-un ansamblu a unei idei, probleme. 2 (Jur) Măsură luată de un organ de urmărire penală sau de jurisdicție pentru cercetarea sau soluționarea separată a două sau mai multe litigii care altfel ar fi fost cercetate sau rezolvate împreună.