DIVÁN, divane, s. n. I. Canapea fără spătar, pe care se poate ședea sau dormi. II. 1. (În Imperiul Otoman) Consiliu cu atribuții politice, administrative și juridice, alcătuit din cei mai înalți demnitari; (în Țările Române) Sfat Domnesc. ◊ Divan ad-hoc v. ad-hoc. ♦ Adunare, ședință a divanului (II 1). ♦ Sală, clădire în care se adunau membrii divanului (II 1); sediul divanului; p. gener. loc de adunare și de consfătuire. 2. (Înv.) Judecată, proces. ◊ Expr. (Glumeț) A face (cuiva) divan pe spinare = a bate (pe cineva). III. Culegere postumă de versuri aparținând unui poet oriental. [Pl. și: divanuri] – Din tc. divan.
divan sn [At: M. COSTIN, O. 89 / Pl: ~e, ~uri / E: tc divan] 1 (În Imperiul Otoman) Consiliu cu atribuții politice, administrative și juridice, alcătuit din cei mai înalți demnitari. 2 (În Țările Române) Consiliu format din reprezentanții marii boierimi și din înalți dregători care luau parte, alături de domnitor, la conducerea țării Si: sfat domnesc. 3 (Pex) Ședință a divanului (2). 4 Sală în care se adunau membrii divanului (2). 5 (Pex) Sediu al divanului (2). 6 (Pgn) Loc de adunare și de consfătuire. 7 (Pgn) Curte domnească sau boierească. 8 (Înv; îe) A sta ~ A avea o atitudine respectuoasă și solemnă. 9 (Reg) Flecăreală. 10 (Jur; înv) Judecată. 11 (Pex; înv) Judecătorie. 12 (Pop; irn; îe) A face (cuiva) ~ pe spinare A bate (pe cineva). 13 (Înv; îs) -ul cel de pe urmă Judecata de apoi. 14 Canapea fără spătar, de obicei mai lată și puțin ridicată de la pământ, pe care se poate ședea sau dormi. 15 (Fam; fig; îe) A se sui pe ~ A se obrăznici. 16 (Îvr) Banc de lucru pentru cizmar Si: bedreag. 17 (Reg) Tejgheaua tâmplarului. 18 Culegere postumă de versuri aparținând unui poet oriental. 19 (Pex) Culegere de poezii care imită poeziile orientale.
DIVÁN, divane, s. n. I. Canapea fără spătar, pe care se poate ședea sau dormi. II. 1. (În Imperiul Otoman) Consiliu cu atribuții politice, administrative și juridice, alcătuit din cei mai înalți demnitari; (în țările românești) sfat domnesc. ◊ Divan ad-hoc v. ad-hoc. ♦ Adunare, ședință a divanului (II 1). ♦ Sală, clădire în care se adunau membrii divanului (II 1); sediul divanului; p. gener. loc de adunare și de consfătuire. 2. (Înv.) Judecată, proces. ◊ Expr. (Glumeț) A face (cuiva) divan pe spinare = a bate (pe cineva). III. Culegere postumă de versuri aparținând unui poet oriental. [Pl. și: divánuri] – Din tc. divan.