ECONOMÍE, (2, 3) economii, s. f. 1. Ansamblul activităților umane desfășurate în sfera producției, distribuției și consumului bunurilor materiale și serviciilor. ♦ Economie națională = totalitatea activităților și interdependențelor economice la nivel macro- și microeconomic,[1] coordonat în plan național prin mecanisme proprii de funcționare. Economie politică = știința administrării unor resurse și mijloace limitate, pentru satisfacerea unor necesități numeroase și nelimitate. Economie de schimb = economie în cadrul căreia produsele muncii iau cu precădere forma de mărfuri. Economie naturală = economie în care produsul activității umane este destinat consumului producătorilor. Economie de piață = formă de organizare și funcționare a economiei în care prețul și volumul producției depind, în principiu, de confruntarea dintre cerere și ofertă. Economie socială de piață = tip de economie care îmbină principiile economiei de piață cu cele ale echității și armoniei sociale. Economie subterană = tip de activități economice nedeclarate și neînregistrate în contabilitatea celor care le practică, pentru a se sustrage de la plata impozitelor și taxelor legale. ♦ Ramură, sector de activitate (productivă). 2. Folosire chibzuită a mijloacelor materiale sau bănești, limitată la strictul necesar în cheltuieli; cumpătare, măsură, 3. (Concr.; la pl.) Bani agonisiți și păstrați pentru satisfacerea anumitor necesități. 4. Mod de întocmire a planului sau a părților unei lucrări, ale unei scrieri, ale unei legi etc.; alcătuire, compoziție. [Var.: (înv.) iconomíe s. f.] – Din fr. économie.
economíe1 sf [At: (cca 1734) IORGA, S. D. XII, 224 / V: (înv) ic~ / Pl: ~ii / E: fr economie, ngr οἰκονομία] 1 (Înv) Gospodărie. 2 (Înv) Avut. 3 (Înv) Bogăție. 4 (Înv) Administrare a unor bunuri, a unei instituții etc. Cf econom (1). 5 (Înv) Pricepere în administrarea unor bunuri, a unei instituții etc. 6 Folosire rațională a mijloacelor materiale sau bănești, limitată la strictul necesar de cheltuieli Si: cumpătare, chibzuială, măsură. 7-8 Reducere a cheltuielilor, a consumului. 9-10 (Îlav) Cu (mare sau, înv, multă) ~ (Cu) foarte puțin. 11 (Ccr) Ceea ce se economisește printr-o folosire rațională a mijloacelor materiale sau bănești Si: rezervă. 12 (Ccr; mpl) Bani agonisiți pentru satisfacerea anumitor trebuințe. 13 Totalitate a relațiilor de producție dintre oameni care alcătuiesc baza socială pentru o anumită perioadă. 14 Ansamblu al activităților umane desfășurate în sfera producției, distribuției și consumului bunurilor materiale și a serviciilor. 15-17 Orientare (activitate, acțiune) a unei clase, a unor grupuri sociale, a puterii de stat etc. în domeniul ramurilor muncii sociale. 18-19 (Îrg; prc) Agricultură (și zootehnie). 20 (Îs) ~ națională (sau, înv, generală) Totalitate a activităților și interdependențelor economice la nivel macro- și microeconomic, coordonat pe plan național prin mecanisme proprii de funcționare. 21 (Îs) ~ naturală Formă de economie1 (14) în cadrul căreia bunurile materiale se produc direct, pentru consum, fără intermediul schimbului. 22 (Îs) ~ de schimb Formă de economie1 (14) în cadrul căreia produsele muncii iau cu precădere forma de mărfuri. 23 (Îs) ~ de piață Formă de economie1 a cărei organizare și funcționare se realizează prin mecanismele pieței, în cadrul unui regim liberal legislativ, instituțional și politic, bazat pe proprietatea privată și lipsit de acțiuni restrictive ale statului. 24-25 Ramură sau sector de activitate (productivă). 26-27 Știință (sau sistem de științe) care studiază relațiile de producție în legătura lor dialectică cu forțele de producție pe diferitele trepte ale societății, legile care guvernează viața economică, producția, repartiția, schimbul și consumul, precum și fenomenele și procesele economice. 28 (Îs) ~ agrară sau, înv, ~ia câmpului (ori de câmp, rurală, îvr, pământească) Agronomie. 29 (Îs) ~ia industriei (sau, înv, ~ industrială) Știință economică ce studiază relațiile de producție din industrie în interacțiune cu forțele de producție caracteristice acesteia, precum și sistemele parțiale ale legăturilor specifice calitative și funcționale, legile mișcării lor, formele și metodele specifice de organizare. 30 (Îs) ~ politică (sau, înv, politiceasă) Știință a administrării unor resurse și mijloace limitate, care studiază, analizează și explică comportamentele umane legate de organizarea și utilizarea acestor resurse. 31 (Îs) ~ forestieră (sau, înv, silvică) Silvicultură. 32 (Înv; îs) ~ia stupilor (sau ~ de stupi) Apicultură. 33 (Iuz; îs) ~ animală Zootehnie. 34-35 (Mod de) organizare a planului sau a părților unei lucrări, ale unei scrieri, ale unei legi etc. Si: alcătuire, compoziție, structură.[1]
economíe2 sf [At: (a. 1645) ap. TDRG / V: ic~ / Pl: ~ii / E: econom + -ie] (Înv) 1-6 Economat (2-7).