EMPIRÍSM s. n. Teorie epistemiologică potrivit căreia informația autentică despre lume trebuie obținută prin mijloace a posteriori, astfel încât nimic nu poate fi gândit fără să fi fost mai întâi simțit. ◊ Empirism logic = variantă a neopozitivismului care admite numai enunțurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepțiile fiecărui subiect în parte. – Din fr. empirisme.
empirism sns [At: POTECA, F. 59/5 / S și: ~izm / E: fr empirisme] 1 Concepție gnoseologică care consideră experiența senzorială ca unică sursă a cunoașterii. 2 (Îs) ~ logic Variantă a neopozitivismului care admite numai enunțurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepțiile fiecărui subiect în parte. 3 Practică bazată pe medicina empirică (4). 4 (Dep) Șarlatanie. 5 Folosire exclusivă a experienței într-un domeniu oarecare de activitate, subapreciind rolul teoriei sau al abstractizării științifice.
EMPIRÍSM s. n. Doctrină care consideră experiența senzorială ca primă sursă a cunoașterii și a cunoștințelor. ◊ Empirism logic = variantă a neopozitivismului care admite numai enunțurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepțiile fiecărui subiect în parte. – Din fr. empirisme.