ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice domeniu al gândirii și activității practice. 2. S. f. Ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor; morală. 3. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus.
etic, ~ă [At: CANTEMIR, I. I. I, 13 / V: (înv) it~, ithic, itichi, ithichi sf / S și: ethic / Pl: ~ici, ~ice / E: fr éthique, lat ethicus, cf ngr ήθος] 1 sf Știință care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor și al condiției umane, din perspectiva principiilor morale, și cu rolul acestora în viața socială. 2 sf Obiect de învățământ care se ocupă cu studiul eticii (1). 3 sf (Ccr) Tratat (sau manual, carte) care cuprinde principiile de bază ale eticii (2). 4 sf Concepție etică (5) specifică unui filozof, unui scriitor etc. 5 sf Totalitate a normelor de conduită morală care reglementează relațiile dintre oameni precum și atitudinea lor față de societate, de o anumită clasă socială, de stat, de patrie, de familie etc Cf morală. 6 sf (Înv; îf itichi, ithiki) Virtute. 7 a Care este în conformitate cu principiile eticii (1) Si: (înv) eticesc (1). 8 a Care aparține eticii (1) Si: (înv) eticesc (2). 9 a Privitor la etică (1) Si: (înv) eticesc (3). 10 Specific eticii (1) Si: (înv) eticesc (4). 11 De etică (1) Si: (înv) eticesc (5). 12 sn Calitatea de a fi etic (7).
ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor și condiției umane din perspectiva principiilor morale și cu rolul lor în viața socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare; morală. 2. Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus.