INHIBÁ, inhíb, vb. I. 1. Tranz. A frâna, a împiedica, a încetini un proces fiziologic, o reacție chimică etc. 2. Refl. A se abține, a se reține, a se stăpâni. – Din fr. inhiber, lat. inhibere.
inhiba [At: ANATOMIA, 235 / Pzi: ~hib / E: lat inhibeo, -ere, fr inhiber] 1 vt A încetini un proces fiziologic Si: a frâna, a împiedica, (înv) a inhibiționa (1). 2-3 vtr (D. oameni) A (se) emoționa, nemaiputând să-și desfășoare activitatea în mod normal Si: a se bloca, (înv) a inhibiționa (2).