INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.
intriga [At: SANDU-ALDEA, A. M. 112 / Pzi: intrig, (înv) ~ighez / E: fr intriguer, it intrigare] 1 vt (C. i. persoane) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri Si: (înv) a intrigarisi (1). 2 vi (Înv) A face sau a băga intrigi Si: a complota, a unelti, (înv) a intrigarisi (2), (liv) a intrica (7).