LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege, care este recunoscut conform unui drept. ◊ Legitimă apărare = situație a unei persoane care, pentru a înlătura un atac direct, injust și deosebit de grav, îndreptat împotriva sa, săvârșește o faptă prevăzută de legea penală, dar neconsiderată, în acest caz, infracțiune. ♦ (Despre căsătorii) Realizat cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătoriți legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitím] – Din fr. légitime, lat. Iegitimus.
legitim, ~ă [At: HELIADE, O. I, 295 / A și: legitim / Pl: ~i, ~e / E: fr légitime, lat legitimus] 1 a Care se întemeiază pe lege (38). 2 a Care se justifică prin lege (38). 3 a Care corespunde condițiilor prevăzute de lege (38). 4 a Care este conform principiilor de drept. 5 a (Îs) ~ă apărare Situație în care o persoană comite un act de violență pedepsit de lege (38), dar justificat ca act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste. 6 a (D. căsătorie) Făcută cu îndeplinirea formelor legale. 7 a (D. soți) Căsătoriți legal (12). 8 a (D. copii) Născut din părinți căsătoriți Si: legal (13). 9 a (D. copii) Născut în afara căsătoriei, dar recunoscut de tată. 10 a Justificat. 11 a Îndreptățit. 12 a Echitabil. 13 sf (Îvr) Parte dintr-o moștenire cuvenită unui moștenitor.
LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege. ◊ Legitimă apărare = situație în care cineva comite un act de violență pedepsit de lege, dar justificat ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste. ♦ (Despre căsătorie) Făcut cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătorit legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitím] – Din fr. légitime, lat. legitimus.