LEHÁMITE s. f. (Fam.) Oboseală, plictiseală, dezgust, silă (față de cineva sau de ceva). ◊ (În expr.) A-i fi (sau a i se face) cuiva lehamite (de ceva) = a-i fi (cuiva) silă, a se dezgusta, a se scârbi (de ceva). [Var.: lehámete s. f.] – Din bg. liha mi ti „mi-e silă, m-am săturat”.
lehamite sfi [At: ALECSANDRI, T. ~8 / V: ~me~, (reg) dih~, lih~ / E: bg лиха ми ти „mi-e silă”] 1 Oboseală. 2 Plictiseală. 3 Dezgust față de ceva sau de cineva. 4 (Îe) A-i fi ~, a i se face ~ (de ceva sau de cineva) A-i fi silă. 5 (Îae) A fi sătul de ceva sau de cineva. 6 (Îae) A se lipsi de ceva sau de cineva.
LEHÁMITE s. f. (Pop.) Oboseală, plictiseală, dezgust, silă (față de cineva sau de ceva). ◊ (În expr.) A-i fi (sau a i se face) cuiva lehamite (de ceva) = a-i fi (cuiva) silă, a se dezgusta, a se scârbi (de ceva). [Var.: lehámete s. f.] – Din bg. liha mi ti „mi-e silă, m-am săturat”.