LOGORÉE s. f. Vorbire excesivă, rapidă, incoerentă, în stări de excitație psihică (beție, manie etc). ♦ (Fam.) Faptul de a vorbi mult și inutil; limbuție, locvacitate. – Din fr. logorrhée.
logoree sfs [At: DR. IV, 875 / E: fr logorrhée] 1 Stare de excitație psihică manifestată prin tendința nestăpânită de a vorbi continuu și incoerent. 2 (Fam) Tendință de a vorbi mult și fără rost Si: limbuție, locvacitate.
LOGORÉE s. f. Stare de excitație psihică, care se caracterizează prin tendința excesivă, nestăpânită de a vorbi continuu și incoerent. ♦ (Fam.) Faptul de a vorbi mult și inutil; limbuție, locvacitate. – Din fr. logorrhée.