MAIA2 s. f. Os mort situat în partea posterioară a copitei calului; furcuță, rîndunică, melc. Talpa copitei, osul mort, în formă de unghi ascuțit.. . „mijlocul copitei calului”. .. se numește figurat rîndunică,… melc,. . . maia. DR. V, 304. Furcuța, maiaua sau rîndunică… e o bucată de corn moale și elastică așezată între talpă și bare. ENC. VET. 84. În mijlocul copitei la cal se vede o rădicătură tare numită maia. CHEST. V 22. – Pl.: maiele. – Etimologia necunoscută.
MAIÁ1 s. f. 1. Ferment; drojdie; p. e x t. plămădeală. Cf. POLIZU, COSTINESCU, DDRF. După ce pîinea este frâmîntată, se pune maia (drojdie, aluat) ca să crească (a. 1894). ap. TDRG, cf. TOMESCU, GL., CHEST. V 17, 20, 23, 46, ALR I 769, 770, A V 14. ◊ Expr. A prinde maia = a prinde puteri, a se înviora. ZANNE, P. III, 597. ♦ Porțiune dintr-o masă fermentată, cuib; s p e c. (de obicei cu determinări indicînd felul produsului) bucată de aluat ajuns în faza de fermentație, folosit la dospirea unui nou aluat, a l o ț e l (COSTINESCU, IORDAN, L. M. 198); oțet dintr-o fabricație anterioară, în care se găsește fermentul acetic (POLIZU, BARCIANU, ȘĂINEANU, D. U., CADE, CHEST. V 15); cantitate de lapte acru care se amestecă cu laptele dulce pus la prins, covăseală (CHEST. V. 86, 88/6, 79, ALR I 779/679). Laptele fiert se covăsește cu maia [scris greșit: maiŭ] spre a face iaurt sau lapte acru. DAMÉ, T. 31, cf. id. T2, 38. ♦ Fi g. (Rar) Materie primă. Ca să aibă cineva maiaua trebuincioasă sau capitalul bucătăriei întru facerea tuturor felurilor obicinuite (a. 1846). ap. TDRG. 2. (Regional) Substanță extrasă din stomacul animalelor tinere neînțărcate, care produce coagularea laptelui; cheag, presură.Cf. PONTBRIANT, D., DDRF, ȘĂINEANU, D. U., CHEST. V 6, 15, 16, 20, 73, 81/40. ◊ Expr. A prinde maia = a prinde cheag v. c h e a g. Buzunarul văz că-ți sună, Văz că ai mai prins maia. ap. ȘION II1; 243. 3. (Glumeț) Rachiu. (În e x p r.) Cu maiaua în (sau la) cap = amețit de băutură. Cu mare plăcere v-aș găzdui, dar am un bărbat tare nătîng și mă tem să nu vie cu maiaua-n cap (beat!) și să vă dea afară. I. CR. IV, 236. Și unde începe cel cu maiaua la cap să care mai cu sete. ib. 237. 4. (Regional) Amestec de brînză de vacă și ouă crude, cu care se umplu foile de plăcintă (Vidra-Focșani). Cf. CHEST. v/94. – Pl.: (neobișnuit, 1, 2) maiele POLIZU, PONTBRIANT, D. – Și: (regional) măiá (ALR I 769/885), maiáuă (BARCIANU) s. f. – Din tc. maya.
MÁIA4 subst. sg., adj. invar. 1. Subst. sg. Nume al unei vechi populații indiene din America Centrală. 2. Adj. invar. Care aparține populației maia (1), care se referă la această populație. O evoluție interesantă a avut scrierea maia a vechilor locuitori ai peninsulei Yukatan – America Centrală. GRAUR, I. l. 80. Cele mai vechi texte indiene, scrise în limba maia în secolul al III-lea e.n., n-au fost descifrate pe deplin, id. ib. 210. – Din. sp. maya, fr. maya, rus. майя.