MARTÍR1 s. n. (Astăzi rar) Martiriu. Ziua triumfului său avea să fie ziua martirului Brandei. ASACHI, S. L. II, 54. Amenințînd pe bătrîn cu moartea și martirul fiului său. . . îl scoasă din închisoare. id. ib. 61. Espiază printr-un lung martir călcarea legei. BĂLCESCU, M. V. 4. Va concede puține lăcrămioare Drept premiu și suspine la crudele-mi martire. HELIADE, O. I, 311. Se uitau la acest martir fără a clipi din ochi. NEGRUZZI, S. I, 295. Această nenorocită țară. . . a mers pe calea însemnată ei de provedență, purtând pe umeri crucea martirului. fFILIMON, O. I, 284. Parc-aud Vocea preotului care leturghiile le cîntă în memoria acelui Ce-a-ndurat martir mai crud. MACEDONSKI, O. I, 10, cf. IV, 158. Tot interesul romanului e concentrat în analiza simțimintelor lui Rascholnicoff. . . și în urmă, în analiza martirului lung, grozav, după crimă. GHEREA, ST. CR. II, 229, cf. 134. O legendă de cîteva linii istorisea viața și martirul lui. ANGHEL, PR. 101. Diminețile zgomotoase să nu sune chemarea la veșnicul martir al visurilor grele. PETICĂ, O. 272. – Pl.: martire. – Din fr. martyr „martiriu, suferință”.
MARTIR2, -Ă s. m. și f. 1. Persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. Mihail, prințipul de Cernigov, au primit la Orda moartea sa de martir. ASACHI, i. 56/29. Sîngele de martiri e plantă ce rodește Curînd, tîrziu, odată, dar însă nelipsit. ALEXANDRESCU, O. I, 79. Martir, iubite, a libertății, Tu mori departe de-al tău pămînt! ALECSANDRI, O. 96. Se visa în fundul unei temnițe, legat în lanțuri și totuși fericit în inimă, simțindu-se martir care prin jertfa sa trebuie să smulgă izbînda tuturor. REBREANU, I. 231. Reforma religioasă și-a recrutat în acest mediu cei mai zeloși adepți și cei mai numeroși martiri. OȚETEA, R. 311. Libertatea modernă a izvorît din puterea sufletească a acestor martiri ai convingerilor lor. id. ib. 324. Scriitorul rus, zice. . . Gorki, a fost luptător onest, martir suprem al adevărului. SADOVEANU, E. 191. Martiri politici. PAS, Z. IV, 113. Sîngele martirilor este acela care face să crească cele mai grabnice recolte. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2391. Martiri ai poporului. L 1963, nr. 130, 2/3. ◊ (Glumeț) Prin arșița caniculară, semnîndu-și pașii pe asfalt, Porni din nou martirul nostru de la un cap la celălalt, Cutreierînd tot Bucureștii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II, 10. 2. Mucenic (al bisericii). Sărbătoarea sîntului martiri Georgi. HASDEU, I. C. I, 27, cf. LM. Să te pot vedea. . . o sîntă, O martiră ce surîde, printr-a lumei dor și chin. EMINESCU, O. IV, 38, cf. I, 30. În ziua cînd calendarul ortodox prăznuiește pe sfînta martiră Agripina. . . , Stânică își aduse aminte că are o mătușă Agripina. CĂLINESCU, O. II, 85. În loc de nuduri și naturi moarte, mulți își luară obiceiul de a-și împodobi dormitoarele și sufrageriile cu chipuri de martiri ortodocși și de martire. STANCU, R. A. IV, 334. Cununa martirilor. MARTIRIU. Laurii biruinței sau cununa martirilor. BĂLCESCU, M. V. 25. ◊ (Ca termen de comparație) Nu mă mărit! repetă Laura cu o liniște tristă de martiră. REBREANU, I. 88. Asculta ca un martir teoriile [lui] agricole. id. r. i, 174. Aștepta în fața paharului neatins, cu o resignare de martir. C. PETRESCU, C. V. 312. Pascalopol urcă, luînd aere de martir. CĂLINESCU, E. O. I, 119. – Pl.: martiri, -e. – Din fr. martyr „persoană care a avut de suferit pentru convingerile sale”.
MARTÍR2, -Ă, martiri, -e, s. m. și f. Persoană care a avut de îndurat suferințe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. ♦ Spec. Mucenic (al Bisericii). ♦ P. gener. Persoană care îndură persecuții, un tratament inuman, bătaie etc. – Din fr. martyr.