MELANCOLÍE, melancolii, s. f. 1. Stare de tristețe, de deprimare, amestecată cu visare și cu dorința de izolare; p. gener. tristețe (ușoară). 2. Boală psihică care se manifestă printr-o continuă depresie, prin tristețe morbidă, prin apatie, delir, halucinații, anxietate și tentația de sinucidere. – Din fr. mélancolie, lat. melancolia.[1]
melancolie sf [At: (a. 1694) FN 28 / V: (înv) ~ahonie, ~onie (S și: -chonie), ~nho~, ~nhonie, ~lenho~, ~lianho~ / S și: (înv) ~cho~ / Pl: ~ii / E: fr mélancolie, lat melancholia, ngr μελαγχoλιϰία, it melanconia] 1 Stare de tristețe, de deprimare ușoară, amestecată cu visare și meditație, cu dorința de izolare și de singurătate. 2 (Pgn) Tristețe ușoară. 3 Boală mintală care se manifestă printr-o tristețe morbidă, prin apatie, delir, halucinații și prin obsesia sinuciderii. 4 (Îvr; if melanhonie) Umoare neagră care se presupune că e secretată de splină și care era considerată cauza anumitor boli.
MELANCOLÍE, melancolii, s. f. 1. Stare de tristețe, de deprimare, amestecată cu visare și cu dorința de izolare; p. gener. tristețe (ușoară). 2. Boală psihică care se manifestă printr-o continuă depresiune, prin tristețe morbidă, prin apatie, delir, halucinații, anxietate și obsesia sinuciderii. – Din fr. mélancolie, lat. melancolia.[1]