MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Ostaș angajat cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius.
mercenar, ~ă [At: CALENDAR (1853), 57/16 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i / E: fr mercenaire, lat mercenarius] 1 sm Persoană care se angajează pentru bani într-o armată străină Si: (înv) lefegiu, simbriaș. 2 sm (Fig; prt) Persoană care face orice fel de servicii în schimbul banilor sau al unor avantaje materiale. 3-4 a Care aparține mercenarilor (1, 2). 5-6 a Care se compune din mercenari (1, 2). 7 a (Prt, d. oameni) Care își vinde serviciile. 8 a (Fig; d. acțiuni, manifestări ale oamenilor) Făcut în scopul de a trage foloase materiale.