MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.
mojic, ~ă s, a [At: (a. 1648) GCR I, 133/2 / V: muj~ / Vc și: (reg) mojice / Pl: ~ici, ~ice / E: rs мужик] 1 smf (Îvr) Țăran. 2 sm (Înv; pex) Om de rând, care nu facea parte din cinurile boierești. 3-4 smf, a (Persoană) lipsită de educație, de maniere Si: bădăran, mitocan. 5 sm (Liv; îf mujic) Țăran rus înainte de revoluția rusă din octombrie 1917.
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat țăranilor ruși înainte de Marea Revoluție Socialistă din Octombrie. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.