MONARHÍE, monarhii, s. f. 1. Formă de guvernământ în care puterea supremă în stat aparține monarhului (rege, împărat, țar, șah, emir etc.) și se transmite de obicei ereditar. ◊ Monarhie absolută = formă de conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului. Monarhie constituțională = formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituție. 2. Stat care are ca formă de guvernământ monarhia (1). – Din ngr. monarhía, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.
monarhie sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 38/8 / A și: ~narhie / P: ~hi-e / V: (înv) ~rșie / Pl: ~ii / E: ngr μοναρχία, lat monarchia, ger Monarchie, fr monarchie] 1 Formă de guvernare în care o singură persoană conduce statul, funcția transmițându-se ereditar. 2 (Pex) Stat a cărui formă de conducere o reprezintă monarhia (1). 3 (Îs) ~ absolută Monarhie (1) în care conducătorul guvernează după bunul plac. 4 (Îcs) ~ constituțională Monarhie (1) în care guvernarea se bazează pe lege fundamentală și este împărțită între guvern, parlament și monarh.
MONARHÍE, monarhii, s. f. 1. Formă de guvernământ în care puterea supremă aparține unei singure persoane (rege, împărat, țar, șah etc.) și se transmite de obicei ereditar. ◊ Monarhie absolută = formă de conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului. Monarhie constituțională = formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituție. 2. Stat care are ca formă de guvernământ monarhia (1). – Din ngr. monarhía, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.